Citate favorite (179) Anton Pavlovici Cehov

 

Recitind cele zece volume de Opere ale celebrului scriitor, am reținut o mulțime de citate, perfect potrivite cu orice perioadă din istoria omului.

Scurtele povestiri de la început sunt niște bijuterii din genul anecdotei, pline de haz. Povestirile lui Cehov nu sunt, însă, foarte vesele, ele lasă întotdeauna loc pentru o reflecție serioasă și o lacrimă. M-a impresionat ”Albumul”. Un grup de slujbași adună bani și, cu sufletul la gură de emoție, dăruiesc  un album șefului lor, la aniversarea a zece ani de când îi conduce. Albumul, scump, elegant, conține fotografiile subalternilor. Șeful mulțumește călduros pentru cadou și dă mâna cu fiecare. Acasă, la petrecerea aniversară, arată albumul. Fiica lui îl admiră și cere să-l păstreze ea. A doua zi scoate fotografiile slujbașilor și pune în album fotografiile colegelor de pension. Băiatul șefului ia fotografiile, împodobește chipurile cu bărbi și mustăți, apoi le scoate ochii cu acul… Îi arată tatălui, care râde cu hohote…

Iată cum a aplicat Cehov concepția despre metempsihoză la propria-i viață. Dar la câte vieți nu se potrivește…

În ”Câteva cugetări despre suflet”, Cehov spune: ”Am fost mormoloc când m-am născut și poamă bună când am pășit în viață. Intrând într-o slujbă la stat, am ajuns vulpoi; șeful mă făcea bou, prietenii – măgar, liber-cugetătorii – dobitoc. În tren, fugeam de controlor ca un iepure. La țară, în mijlocul mujicilor, mă simțeam lipitoare. Când au fost delapidați niște bani, am fost un timp țap ispășitor. Însurându-mă, am ajuns vită cornută. Răzbătând în cele din urmă la drumul cel bun, am făcut burtă și am devenit porc.”

Câteva citate din caietele de însemnări ale scriitorului, idei de mare profunzime, scrise de peste un secol, valabile și astăzi și acum 2000 de ani,  valabile mereu.

”Între <<există Dumnezeu>> și <<nu există Dumnezeu>> se întinde un câmp nemărginit peste care va trece doar un om cu adevărat înțelept, și acesta cu greu. Omul obișnuit cunoaște numai una dintre aceste două extreme, ceea ce se află între ele nu-l interesează, deoarece sau nu știe nimic, sau știe foarte puțin.”

”Omul va deveni mai bun când o să-i arătați cum este el în realitate.” 

”Istoria n-ar trebui să fie istoria regilor și a războaielor, ci istoria ideilor.”

”Unii înjură societatea, alții mulțimea, unii laudă trecutul și ponegresc prezentul, alții dimpotrivă… Suntem o turmă de oameni inculți, înapoiați, incapabili de o acțiune vie, închistați în tipare vechi. Dacă am căpăta pe neașteptate libertatea de care vorbim atât de mult, sunt convins că nici n-am ști ce să facem cu ea, am irosi-o doar pentru a ne demasca unul pe altul prin ziare, acuzându-ne reciproc de spionaj și venalitate, înspăimântând societatea cu asigurări că nu avem oameni, nici știință, nici literatură, nimic, nimic. Ori, să înspăimânți societatea, după cum facem astăzi și vom face și în viitor, înseamnă să recunoști anticipat că preocupările noastre politice și obștești nu au niciun rost.”

Iată ce spunea Cehov despre muzică și iubire, dar și iertare:

”Dragostea romantică este tot atât de lipsită de sens ca și o avalanșă de zăpadă care se rostogolește în neștire de pe munte și strivește oamenii. Dar când asculți muzică, toate acestea ne apar pline de tâlc și măreție, iar avalanșa de zăpadă nu ne mai pare o absurditate, pentru că în natură toate au un rost. Și totul se iartă și ar părea straniu dacă nu s-ar ierta.”

Subliniez din nou actualitatea scrisului acestui mare prozator și dramaturg, atât de sensibil la problematica socială a timpului său, nu cu mult diferită de cea actuală. Iată o replică a lui Astrov, personaj din ”Unchiul Vanea”, piesă scrisă acum 125 de ani:

”Hai, să zic, să se taie pădurile pentru nevoi; dar de ce să le distrugi? Pădurile… trosnesc sub topoare. Pier miliarde de copaci. Se nimicesc adăposturile patrupedelor și păsărilor. Râurile scad și până la urmă seacă. Priveliști minunate dispar pentru totdeauna… Omul e înzestrat cu inteligență și forță creatoare ca să sporească tot ce-i este dat, dar până acum el n-a creat, ci a distrus. Pădurile se împuținează mereu, râurile seacă, vânatul se rărește, clima s-a înăsprit și pe zi ce trece pământul devine tot mai sărac și mai urât.”

Postarea va fi înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.