”De mâncat, se mâncau surogate. Cel mai bun surogat de
pâine se obținea din mei, ovăz și tărâțe. Unul destul de bun, din șroturi de
tot felul. Cel mai puțin gustos, din mușchi și ierburi: urzici, lobodă,
rădăcini de păpădie, rogoz, nuferi. Surogate dăunătoare erau considerate măcrișul-calului,
salcâmul, coaja de tei și paiele - nici
porcii nu se atingeau de făina de paie. În pâine se mai puneau ghinde, și lemn
moale – tei, mesteacăn, pin, dar nu oricine putea mânca pâine de lemn.”
Un bătrân umflat de foame povestește:
”- Mâncare nu mai are nimeni, demult. Vitele și păsările
au fost tăiate încă din toamnă, câinii și pisicile la fel, au prins deja
șoarecii și șopârlele. Ce mănâncă oamenii? Tot felul de gunoaie, scot iarba de
sub zăpadă, mărunțesc și fierb crengi. Adună ace de pin, conuri, mușchi. Macină
ghinde și le fierb în șapte ape. Cei mai curajoși înghit și pietre, fac supă
din nisip. Am încercat să pisăm lemn, dar n-am putut să-l mâncăm.
... De foame, oamenii își pierd mințile repede. De
dimineață era încă om cu judecată, iar seara e deja nebun: urlă, se repede la
vecini, amenință să-și mănânce copiii.”
Flămânzi și fără adăpost, înfrigurați și bolnavi, umflați
de foame și schilodiți de rahitism, decimați de tifos și holeră, mii și mii de
copii rătăceau în căutarea unei salvări.
Comandantul Deev primește sarcina de a conduce un eșalon
ce avea să transporte, cu trenul, cinci sute de copii de la Kazan la
Samarkandul mai cald și mai îndestulat.
Timp de șase săptămâni are loc o călătorie plină de
aventuri. Descoperim universul colorat, adesea trist și arareori vesel, al
copiilor vagabonzi, îngrijiți de comandant, de comisarul Belaia, de
surorile-asistente, de felcerul Bug, de bucătarul Memelea. Pentru a procura
alimente și medicamente, Deev trăiește întâmplări uimitoare, trecând aproape de
moarte în unele dintre ele. Întâmplările din prezent, de eroism pur pentru
salvarea copiilor, se suprapun peste
întâmplări atroce din timpul războiului. Comandantul descoperă că ar putea fi
unul dintre ucigașii părinților acestor copii. În acest periplu homeric
descoperă și solidaritatea umană, dar și cruzimea înspăimântătoare de care este
capabil omul. Din fericire, în final romanul promite salvarea.
Citatele au fost extrase din ”Trenul spre Samarkand” de
Guzel Iahina, Editura Humanitas 2021.
Si uite asa, apar tot felul de semne prevestitoare! Am vazut cartea, dar totusi m-am abtinut sa o iau! Si iata ca acum ne-o prezinti si am aflat un pic din ea.
RăspundețiȘtergereSa stii ca acum e in tabel.
Multumesc, draga Zina! Sanatate si numai bine! ❤️
Și eu mulțumesc, Suzana! Mă bucur că ți-am astâmpărat un pic curiozitatea. ☺
ȘtergereSănătate! Seară frumoasă! ♥
Cate trenuri spre "Samarkand" au existat de-a lungul timpului...
RăspundețiȘtergereCat despre cruzimea unor oameni, cred ca nu degeaba a zis Platon (daca el o fi zis!) ceva de gen: "doua maini, doua picioare, fara pene; ce e?!"
Ce ciudat... Nu am realizat pana cand n-am auzit ca, in lunga lor istorie, rusii nu au avut nici macar o luna de "regim politic democratic". Hm.
Saptamana frumoasa iti doresc, Zina draga! ❤️
Școala lui Platon a definit omul ca pe un animal biped, fără pene și cu unghii late. Jan Comenius, în secolul XVII, scrie despre cruzimea omenească în ”Labirintul lumii și raiul inimii”.
ȘtergereSeară frumoasă și sănătate, dragă Diana! ♥
Numele autoarei mi se părea cunoscut: am căutat și am aflat că a publicat și romanul ” Copiii de pe Volga”. Am găsit un interviu în Adevarul-https://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-guzel-iahina-scriitoare-rusa-ar-fost-mai-usor-sa-l-zugravesc-pe-stalin-numai-in-negru-1
RăspundețiȘtergereToate cele bune!
Poate ți s-a părut cunoscut și de aici https://povestiripescurt.blogspot.com/2021/06/CF-162-guzel-iahina.html , mai ales că ai și comentat. ☺
ȘtergereSănătate și numai bine!
Great blog
RăspundețiȘtergereThank you for appreciation, Rehana!
ȘtergereAm citit cu înfrigurare aceste citate, doamna Zina! Nădăjduiesc să ne ferească Dumnezeu de o foamete mare! Pace să avem cu toții!
RăspundețiȘtergereSă ne ajute Domnezeu, Roxana!
RăspundețiȘtergere