Citate favorite (163) ”Trenul spre Samarkand” de Guzel Iahina

În anul 1923, tânăra Uniune Sovietică suporta urmările Războiului Civil izbucnit după revoluția din 1917. Țara era bântuită de o foamete cruntă, mii și mii de copii, abandonați, alungați sau fugiți de acasă, vagabondau în căutarea unui minimum de hrană, obținut prin cerșit, escrocherie, hoție sau violență dusă chiar până la extrem. În scurt timp și acest minimum a dispărut. Au recurs la resurse de ”hrană” inimaginabile.

”De mâncat, se mâncau surogate. Cel mai bun surogat de pâine se obținea din mei, ovăz și tărâțe. Unul destul de bun, din șroturi de tot felul. Cel mai puțin gustos, din mușchi și ierburi: urzici, lobodă, rădăcini de păpădie, rogoz, nuferi. Surogate dăunătoare erau considerate măcrișul-calului, salcâmul, coaja de tei și paiele -  nici porcii nu se atingeau de făina de paie. În pâine se mai puneau ghinde, și lemn moale – tei, mesteacăn, pin, dar nu oricine putea mânca pâine de lemn.”

Un bătrân umflat de foame povestește:

”- Mâncare nu mai are nimeni, demult. Vitele și păsările au fost tăiate încă din toamnă, câinii și pisicile la fel, au prins deja șoarecii și șopârlele. Ce mănâncă oamenii? Tot felul de gunoaie, scot iarba de sub zăpadă, mărunțesc și fierb crengi. Adună ace de pin, conuri, mușchi. Macină ghinde și le fierb în șapte ape. Cei mai curajoși înghit și pietre, fac supă din nisip. Am încercat să pisăm lemn, dar n-am putut să-l mâncăm.

... De foame, oamenii își pierd mințile repede. De dimineață era încă om cu judecată, iar seara e deja nebun: urlă, se repede la vecini, amenință să-și mănânce copiii.”

Flămânzi și fără adăpost, înfrigurați și bolnavi, umflați de foame și schilodiți de rahitism, decimați de tifos și holeră, mii și mii de copii rătăceau în căutarea unei salvări.

Comandantul Deev primește sarcina de a conduce un eșalon ce avea să transporte, cu trenul, cinci sute de copii de la Kazan la Samarkandul mai cald și mai îndestulat.

Timp de șase săptămâni are loc o călătorie plină de aventuri. Descoperim universul colorat, adesea trist și arareori vesel, al copiilor vagabonzi, îngrijiți de comandant, de comisarul Belaia, de surorile-asistente, de felcerul Bug, de bucătarul Memelea. Pentru a procura alimente și medicamente, Deev trăiește întâmplări uimitoare, trecând aproape de moarte în unele dintre ele. Întâmplările din prezent, de eroism pur pentru salvarea copiilor,  se suprapun peste întâmplări atroce din timpul războiului. Comandantul descoperă că ar putea fi unul dintre ucigașii părinților acestor copii. În acest periplu homeric descoperă și solidaritatea umană, dar și cruzimea înspăimântătoare de care este capabil omul. Din fericire, în final romanul promite salvarea.

Citatele au fost extrase din ”Trenul spre Samarkand” de Guzel Iahina, Editura Humanitas 2021.

Această postare este înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.