Pagini

28 ianuarie 2021

PICĂTURA DE FRUMOS (85) Leonardo da Vinci. Doamna cu o hermină. 1490

 


Leonardo da Vinci (1452-1519) este una dintre cele mai cunoscute și mai importante figuri ale Renașterii, ale culturii occidentale în general, adesea considerat cel mai de seamă geniu al omenirii. Pictor, sculptor, arhitect, inginer și inventator, autor al unor tratate științifice în domenii diverse (muzică, anatomie, botanică, geologie etc.), el a personificat idealul renascentist de artist și intelectual multilateral format, omul universal.

Începând cu anul 1466, Leonardo a studiat cu Andrea del Verocchio lucrând în atelierul acestuia până în anul 1476. În anul 1472, la vârsta de 20 de ani, a fost admis în ghilda ”Sfântul Luca”, a artiștilor și a pictorilor. Între anii 1482 și 1499, artistul a fost în serviciul ducelui de Milano, Ludovico Sforza, cunoscut sub numele Ludovico il Moro. A călătorit și a lucrat apoi la Mantua, Veneția și Florența, revenind la Milano în anul 1506. În anul 1513 s-a mutat la Roma, apoi, în 1516, a răspuns invitației regelui Francisc I de  veni în Franța să lucreze pentru acesta. A primit o pensie și o locuință lângă castelul Amboise, unde și-a petrecut ultimii ani de viață, până în 1519, fiind înmormântat în capela castelului.

Cecilia Gallerani a fost cea mai cunoscută dintre amantele ducelui de Milano, Ludovico Sforza. Alături de cei șase frați ai săi, a primit o educație aleasă, cu accent pe literatură și limba latină. A scris poezie și s-a spus despre ea că era o muziciană – compozitoare și interpretă – plină de talent. A fost descrisă drept patroană a artelor și se pare că a avut primul salon artistic din Europa.

La un an după ce a devenit amanta ducelui, în 1490, la vârsta de 17 ani, Cecilia Gallerani i-a pozat la Milano lui Leonardo da Vinci pentru portretul cunoscut sub numele ”Doamna cu o hermină”.  Încântătoarea tânără s-a întors dinspre umbră spre lumină, în timp ce hermina (animalul heraldic al ducelui) pe care o ține în brațe și-a întors capul de parcă s-ar fi speriat de ceva, Fondul întunecat dă o a treia dimensiune și face ca figura să pară o sculptură.

Pictura, ulei pe lemn de 54 x 40 cm, se află la Muzeul Czartoryski din Cracovia, Polonia.

Sursa foto

10 comentarii:

  1. Mulțumesc mult pentru picătura de frumos de azi. Leonardo da Vinci e o personalitate cunoscuta. Dar nu știam toate amănuntele bibliografiei lui.
    Despre tablou iar am aflat noutăți. Nici nu știam cum arată o hermina. Mulțumesc! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am putut să-ți ofer noutăți, dragă Ina!

      Sănătate și numai bine! ♥

      Ștergere
  2. Great post! Leonardo was one of my heroes as an artist while I was growing up. My first paper in Art History at art school was about this particular painting! Thanks for bringing back some fond memories. Have a marvellously Happy Day! Barb

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I am very glad that I managed to awaken such beautiful memories! And I'm glad that another art lover arrived at the "Beauty Drop" section. Welcome, Barb! ☺

      Have a fine day!

      Ștergere
  3. Mi-a placut mult acest tablou, si de fiecare data cand il revad, ma intreb spre ce se uita personajele din el!😊
    Multumesc pentru picatura de frumos, draga Zina! Un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că asta a și vrut Leonardo: să ne întrebăm! ☺

      Weekend minunat și ție, dragă Suzana! ♥

      Ștergere
  4. Ce interesant! Povestea din spatele tabloului este o alta particica dintr-un imens puzzle.
    Tabloul este foarte frumos. <3
    Imbratisari cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum, poveștile potențează tablourile, nu?...

      Să ai un weekend pe placul inimii! ♥

      Ștergere
  5. Si mie imi place tabloul, mult de tot! De Leonardo da Vinci nu mai zic! Am citit despre el tot ce mi-a ajuns sub ochi.
    Multumesc pentru povestea din spatele tabloului.

    Weekend excelent iti doresc, Zina draga! ❤️

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !